Apoi sunt momentele alea in care ma descompun. Momentele in care simt cum cineva ciobeste existenta mea….nu, nu e bine pus…Imi simt sufletul jupuit, pielita cu pielita smulsa pojghita subtire ce il tine in fiinta in restul timpului si dintr—o data imi vad trupul distrus. Unii specialisti spun ca e dorul de uterul mamei, de nenascut, de protejat…altii spun ca e dorul de Dumnezeu, de nefiinta, de spirit.
Nu stiu cui sa-i dau dreptate, nu stiu daca e o chestie de hormoni, de femeie sau de omenesc, dar simt cum imi pierd ratiunea. Incep sa merg si sa merg, sa fug de mine insami, imi obosec corpul cu pasi, ochii cu lumini si culori, urechile cu zgomot si nasul cu mirosuri. Nu pot atinge….e prea primal ….ma dezgusta asa ca ma feresc…si ma doare…totul….ma dor amintirile, ma doare prezentul, iar viitorul nu exita.
De ce, nu stiu!!!! N-am vazut niciodata viitorul …nu e acolo pentru mine si asteptarea asta ma sfarama…de ce mai sunt aici daca nu vad acel viitor….de ce nu vine odata catastofa aia sa ma lipseasca de dor….
Ma doare ca sunt nerecunoscatoare pentru ceea ce am. Nu ma pot scula din reverie…a cui e viata pe care o traiesc? Nu o simt ca fiind a mea, dar nu disting chipul celui care ar trebui s-o joace…
Pierdusem speranta ca o sa mai vad vreodata un post aici care sa nu fie al meu. Intr-un fel ma bucura ca nu e asa desi pe de alta parte mi-ar fi placut sa citesc ceva diferit. Trebuie sa recunosc insa ca te inteleg, mai mult decat as vrea. Nu stiu daca este alinierea planetelor sau noua ordine lumeasca in care am intrat dupa maiasi, daca a sosit momentul sa ne facem curatenie in viata si sa urmarim ceea ce conteaza cu adevarat. Anul acesta am dat la o parte multe filtre si am ajuns sa vad mult prea crud tot ce ne inconjoara cat si pe mine insami.
RăspundețiȘtergereImi pare rau sa citesc asemenea randuri de la tine si imi pare rau ca treci prin asemenea stari; mi-as fi dorit sa te fi stiut bine, in primul rand sufleteste. Toate incurcaturile materiale, administrative, profesionale conteaza mai putin, se gaseste rezolvare. Si posezi determinarea necesara sa treci peste. Ma intristez sa vad ca ai sufletul chinuit. Solutii nu am, daca le-as fi avut le aplicam demult pe propria persoana. Ma scald in acceasi agonie care ma anihileaza. Cu toate astea anul asta am invatat sa fiu sincera cu mine insami, cel putin la nivel rational accept ca realitatea este alta, vad ca realitatea este alta si imi inteleg valorile, am trecut dincolo. Lucrul care ma tine momentan este crezul ca odata ce recunosti/intelgi un fenomen esti la jumatatea drumului. Cum parcurg cealalta jumatate nu stiu, de asta sunt in deriva dar tocmai pentru ca constientizez unde sunt traiesc cu iluzia ca vad malul si ca il voi atinge. Nu ma zbat sa il ating intr-o luna, doua sau un timp definit. Il intuiesc si la momentul potrivit se va ivi din ceata.
In tine am mare incredere si te poti sprijini pe mine oricand simti nevoia. Ce as mai putea sa iti spun este sa te uiti la tine, sa te intelegi in primul rand, sa te accepti si apoi sa urmaresti lucrurile care au valoare pentru tine. Cum se va transforma realitatea inconjuratoare dupa nu e cazul sa te preocupi acum. Poate totusi la tine nu este atat de grav, pisicile nu sunt atat de negre si bufnitele nu sunt ceea ce par a fi. Pentru orice eventualitate, eu sunt aici.